Main » 2010 » Septembrie » 3 » Vezi cum va arăta echipa Stelei pentru meciurile cu Urziceni şi Liverpool după noile transferuri!
12:04
Vezi cum va arăta echipa Stelei pentru meciurile cu Urziceni şi Liverpool după noile transferuri!

Galamaz, Ricardo, Apostol şi Onofraş s-au antrenat ieri pentru prima dată sub comanda lui Ilie Dumitrescu şi anunţă că Steaua nu va rata titlul.

Va semna curînd şi Brandan, al 7-lea transfer de la Urziceni, Ilie Dumitrescu văzîndu-l înlocuitorul perfect pentru Tănase pe perioada cît căpitanul Stelei va fi accidentat



De ce a insistat Ilie şi pentru Brandan
Bilaşco e la "naţională", iar la transferul lui Marinescu au apărut ceva probleme. Astăzi va fi rezolvată şi ultima achiziţie de la Unirea, poate cel mai dorit jucător de către Ilie Dumitrescu. "Îl vreau foarte tare şi pe Brandan, sper să tranşez şi transferul său", a spus ieri "principalul" Stelei. După-amiază, patronul Gigi Becali a confirmat ceea ce spusese chiar Brandan în Gazeta Sporturilor de ieri, şi anume că va semna cu Steaua în prima zi a lunii septembrie. "Miercuri îl vom rezolva şi pe Brandan", a declarat aseară Becali.

Ilie Dumitrescu a insistat în mod expres pentru argentinian din două motive. Primul: îl consideră un fotbalist total, care poate evolua pe mai multe posturi. Al doilea: îl vede ca înlocuitor perfect pentru Tănase, care va absenta în următoare 3-4 săptămîni din cauza rupturii musculare, iar Brandan va fi titular ca mijlocaş stînga încă de la primul meci din campionat.

Patru de la Urziceni titulari contra Urziceniului!
De miercurea viitoare, Ilie îl va avea sub comandă şi pe Bilaşco. Alături de Galamaz, de Brandan şi de Onofraş, atacantul va fi titular în viitoarea etapă de campionat, tocmai contra Urziceniului! Cei 4 nu au drept de joc şi în Europa League, de aceea vor intra la joc în Liga 1, pentru a fi menajaţi alţi fotbalişti ce pot evolua la Liverpool, pe 16 septembrie.

Echipa probabilă la Urziceni - Steaua, pe 11 septembrie
Tătăruşanu - Emeghara, Galamaz, Geraldo, Latovlevici - Anghelov, Bicfalvi - Onofraş, B. Stancu, Brandan - Bilaşco

Doar 16 jucători valizi 100% pe Anfield
O mare problemă pentru Ilie Dumitrescu va fi însă chiar la meciul de debut în Europa League, în deplasare cu Liverpool. Din start, 5 dintre cei 7 de la Urziceni nu au drept de joc, iar ceilalţi doi, Apostol şi Ricardo, nu vor fi probabil apţi fizic nici peste două săptămîni. Apoi, dintre cei rămaşi, Szekely, Răduţ şi Tănase sînt accidentaţi, astfel că în afara primului "11", ca rezerve valide sută la sută ar fi doar Lungu, Bonfim, Abrudan, Martinovici şi Andrei Ionescu.

Echipa probabilă la Liverpool - Steaua, pe 16 septembrie
Tătăruşanu - Emeghara, Gardoş, Geraldo, Latovlevici - Anghelov, Bicfalvi - Nicoliţă, B. Stancu, C. Matei - Kapetanos


Stelisti.gsp.ro

Vizualizari: 1732 | Adaugat de: CataLiNNN | Steaua Tags: Steaua Urziceni Liverpool Transferu | Nota: 5.0/1
Comments de la Stelisti: 0
Doar stelistii inregistrati pot posta mesaje.
[ Inregistrare | Login ]


Folosesti Browserul , Versiunea